iPad și iPad mini. La fel ca niciunul.

Când a fost lansat iPad, nu mai exista nimic asemănător. Și tot nu există. Milioane de persoane folosesc iPad și iPad mini pentru a face aproape orice îți poți imagina. Iată câteva motive pentru care toți iubesc experiența iPad clipă de clipă.

Nu doar noi credem că îl vei iubi.

Toată lumea adoră să folosească iPad. Știm asta pentru că ne-au spus. Într-un studiu realizat de J.D. Power and Associates, Apple a fost clasată pentru a doua oară consecutiv ca având ”Cel mai ridicat grad de satisfacție a posesorilor de tablete din SUA".1 Iar pentru că toată lumea iubește iPad atât de mult, toată lumea face și mai multe cu el — acasă, la serviciu și în școlile din întreaga lume.

Doar iPad are atât de multe aplicații create special pentru el.

Cu peste 375 000 de aplicații proiectate doar pentru iPad, aproape că nu există limită la ceea ce poți face.2 Acestea nu sunt doar versiuni supradimensionate ale aplicațiilor de mobil, cărora le lipsesc caracteristicile concepute pentru un ecran mai mare. Sunt aplicații puternice, proiectate special pentru a profita la maximum de tot ceea ce are iPad de oferit. Și fiindcă iPad și iPad mini sunt proiectate cu atât de mare atenție, practic orice aplicație funcționează pe ambele dispozitive.

Arată frumos. Și se comportă frumos.

Construite din materiale de înaltă calitate, precum aluminiu și sticlă, iPad și iPad mini sunt proiectate frumos. Se vede cu ochiul liber. Dar încă de la prima atingere, îți vei da seama că oferă mult mai mult decât se vede. Totul datorită proiectanților și inginerilor Apple care au lucrat împreună pentru a crea un dispozitiv la fel de remarcabil în interior, pe cât este la exterior. Cu cipuri puternice proiectate de Apple și grafică rapidă, adevărata frumusețe a unui iPad stă poate în cât de uimitor de capabil este.

Două mărimi grozave. Două ecrane strălucite.

iPad vine în două dimensiuni. Fiecare cu un ecran la fel de frumos. iPad cu ecran Retina comprimă 3,1 milioane de pixeli în doar 9,7 inchi. Ceea ce înseamnă că ochiul tău nu poate distinge pixelii individuali, iar tot ceea ce vezi este incredibil de clar și realist. Iar ecranul iPad-ului mini este luminos și viu, o fereastră perfectă pentru toate aplicațiile proiectate pentru iPad.

O baterie care ține cât tine.

iPad nu numai că te lasă să faci mai multe, te lasă să le faci mai mult timp. Chiar și cu designul subțire și performanța incredibilă, iPad are o uimitoare durată a bateriei de 10 ore.3 Încă de când a fost lansat primul iPad, durata excelentă a bateriei a fost unul dintre lucrurile care face ca un iPad să fie un iPad. Iar acest lucru este valabil și azi, chiar dacă l-am făcut mai rapid și mai puternic.

Zâmbește la cameră. La ambele.

Camera iSight posterioară îți permite să faci fotografii grozave de 5 megapixeli și să înregistrezi video HD la 1080p. Iar camera frontală FaceTime* HD îți permite să înregistrezi video 720p și să efectuezi apeluri video pe ecranul iPad mare și frumos. Dar ceea ce este și mai remarcabil este ceea ce se întâmplă după ce ai fotografiat sau filmat. Poți să-ți editezi fotografiile printr-o atingere sau să-ți transformi filmulețul într-o capodoperă cinematică — totul direct de pe același dispozitiv pe care l-ai folosit să înregistrezi.

iPad îți oferă conexiuni ultrarapide.

Cu Wi-Fi dual-band avansat încoporat în fiecare iPad, poți să navighezi, să descarci și să faci streaming de conținut la viteze remarcabile. Dacă vrei să rămâi conectat în mai multe locuri, modelele Wi-Fi + Cellular pot realiza conexiuni la rețele celulare utrarapide.4 Fiind compatibil cu rețele celulare din lumea largă, iPad este rapid indiferent unde te afli.

Milioane de posibilități pentru joacă, muncă și studiu. Dintr-o singură sursă sigură.

Cu cât descarci mai multe aplicații, melodii și cărți pe iPad-ul tău, cu atât e mai bun. Cu iPad, tot conținutul este disponibil dintr-o singură sursă: Apple. iTunes Store este cel mai mare și mai sigur magazin de divertisment. Iar App Store are peste 375 000 de aplicații pentru iPad — toate verificate de Apple pentru a te proteja de malware. Alte platforme mobile au nenumărate opțiuni fragmentate de magazine, ducând la probleme de disponibilitate, frustrare a dezvoltatorului și riscuri de securitate.

iOS 6. Cel mai avansat sistem de operare mobil din lume.

Caracteristicile inovatoare și aplicațiile încorporate din iOS 6 fac ca iPad să fie nu numai ușor de utilizat, dar și incredibil de distractiv. Încă de la început, poți să spui "bună" prin e-mail sau să zâmbești la apelurile video. Fiecare actualizare de software iOS este descărcată direct pe iPad, așa că ai cea mai recentă versiune iOS printr-o simplă atingere. Iar fiindcă Apple proiectează atât hardware-ul, cât și software-ul, caracteristicile iOS sunt concepute să funcționeze perfect cu caracteristicile iPad precum ecranul, girometrul și accelerometrul.

iCloud îți oferă conținutul tău pe toate dispozitivele tale.

iCloud duce experiența utilizării unui iPad mult mai departe. Îți stochează conținutul — melodiile, fotografiile, aplicațiile, mailul, contactele, calendarele, documentele și multe altele — și le trimite wireless către toate dispozitivele tale. Iar cu Fluxul foto, fotografiile făcute pe un dispozitiv iOS apar automat pe toate dispozitivele tale, inclusiv pe Mac și PC. iCloud este perfect integrat în aplicațiile tale. Totul pur și simplu funcționează. Așa că ești la curent oriunde te duci. Iar tu nu trebuie să faci nimic.

  1. Apple a primit cel mai ridicat scor numeric în cadrul Studiului J.D. Power and Associates 2012-2013 (Vol.1) de măsurare a satisfacției cu privire la folosirea tabletelor în SUA℠. Studiul din Vol. 1 din 2013 a avut la bază răspunsurile a 1 857 de consumatori din SUA care și-au deținut tableta wireless curentă timp de un an sau mai puțin și măsoară produsele a 5 producători de tablete wireless. Rezultatele studiului propriu au la bază experiența și percepția consumatorilor din SUA chestionați în februarie 2013. Experiența ta poate fi diferită. Vizitează jdpower.com.
  2. Se referă la numărul total din întreaga lume. Conținutul nu este disponibil în totalitate în toate țările.
  3. Durata de viață a bateriei variază în funcție de utilizare și de configurație. Vezi www.apple.com/ro/batteries pentru informații suplimentare.
  4. Este necesar un plan de date. Pentru detalii, adresează-te furnizorului tău de servicii de telefonie. Vitezele variază în funcție de condițiile site-ului.