Cu desăvârșire nou. Cu desăvârșire Mac.

Pe parcursul anilor, OS X s-a schimbat în multe feluri. Dar principiile care îl definesc – puterea, simplitatea, frumusețea – au rămas neatinse. Prin urmare, atunci când am început să proiectăm OS X Yosemite, am dorit să-l facem mai puternic și mai ușor de utilizat, păstrând în același timp elementele esențiale care definesc Mac-ul. Acesta este următorul pas normal în evoluția OS X. Nu doar datorită aspectului. Ci datorită capacităților pe care le oferă.

Uită-te cu ochi noi la OS X

Suma micilor detalii rafinate
e o experiență totală.

Reproiectarea atentă a OS X a însemnat analiza amănunțită a fiecărui aspect al interfeței și concentrarea asupra tuturor detaliilor, de la cel mai mic până la cel mai important. Există modificări evidente ale unor aspecte importante precum transparența ferestrelor și barele de instrumente simplificate. Există o mulțime de modificări subtile ale aspectelor minore precum butoanele, pictogramele și fontul pe care îl regăsești la nivelul întregului sistem. Și nu am actualizat doar detaliile — le-am optimizat, pentru ca să arate uimitor pe un ecran Retina. Cu cât utilizezi mai mult Mac-ul, cu atât mai multe vei descoperi și iubi.

Transparența adaugă noi dimensiuni
desktopului tău.

Prin adăugarea semi-transparenței la anumite elemente de interfață în OS X Yosemite, am pus un accent deosebit pe conținut. În timp ce derulezi, barele de instrumente translucide te lasă să observi că e mai mult conținut decât ceea ce se vede în fereastră. Iar o bară laterală translucidă îți permite să vezi ce se ascunde în spatele ferestrei active. Prin urmare, interfața preia aspectul imaginii de pe desktop și al conținutului, făcând ca experiența ta pe Mac să fie diferită de toate celelalte.


Bare stilizate. Mai multe posibilități în mai puțin spațiu.

În OS X Yosemite, am simplificat barele de instrumente ale unora dintre aplicațiile tale favorite, precum Safari, Hărți și Calendar — păstrându-le în același timp capacitățile puternice. Așa că acum vezi mai multe pe pagini web, hărți, evenimente și multe altele. Ceea ce te ajută foarte mult, mai ales dacă folosești un notebook Mac.

Butoane de control mai deștepte. Și mai elegante.

În OS X Yosemite, am reproiectat butoanele, casetele de validare și meniurile pop-up, pentru a face experiența Mac mai simplă și mai rafinată la nivelul întregului sistem. De asemenea, le-am făcut și mai inteligente. De exemplu, cele trei butoane „semafor” din colțul fiecărei ferestre de aplicație. Nu numai că am simplificat aspectul acestora, dar le-am și actualizat funcțiile. În loc de închidere, minimizare și maximizare, acum sunt disponibile închidere, minimizare și afișare pe tot ecranul, eliminând comanda suplimentară pentru afișarea pe tot ecranul, ceea ce consolidează comenzile pentru fereastră într‑un singur loc. Simplificarea acestora, printre alte elemente ale interfeței, eficientizează navigarea pe desktop. Și poți beneficia la maximum de minunatul ecran Mac.

Dock. Un nou simbol al simplității.

Aplicațiile pot fi lansate în mai multe moduri. Iar Dock este probabil cea mai frecventă opțiune. În OS X Yosemite, am simplificat felul în care arată Dock și pictogramele sale pentru a oferi un aspect mai consecvent. Toate pictogramele de aplicații au un aspect nou și modern, dar fiecare dintre ele poate fi recunoscută imediat, așa că te poți bucura de o experiență care este atât nouă, cât și familiară.

Dock. Un nou simbol al simplității.

Aplicațiile pot fi lansate în mai multe moduri. Iar Dock este probabil cea mai frecventă opțiune. În OS X Yosemite, am simplificat felul în care arată Dock și pictogramele sale pentru a oferi un aspect mai consecvent. Această abordare nouă față de pictograme oferă întregii familii de aplicații o înfățișare armonioasă, în timp ce fiecare dintre ele poate fi recunoscută imediat.

Mai elegant, de la A la Z.

Pentru unii, alegerea fontului nu este foarte importantă. Dar pentru noi, acesta face parte din interfață. În OS X Yosemite, fonturile au fost rafinate la nivelul întregului sistem pentru a fi mai lizibile și consecvente în cadrul experienței Mac. Vei observa un tip de font nou și modern în ferestrele aplicațiilor, la barele de meniu și la nivelul întregului sistem. Textul arată grozav pe orice Mac, dar pe un Mac cu ecran Retina arată și mai bine.

Aplicațiile favorite îți bucură privirea.

OS X Yosemite oferă o înfățișare nouă unor aplicații precum Safari, Mail, Mesaje și multe altele. Dar nu numai îmbunătățirea aspectului contează. La fel de importantă este și îmbunătățirea funcționării.

Ce impresionează mai mult la OS X Yosemite
sunt posibilitățile pe care ți le deschide.

Atunci când am reproiectat OS X, obiectivul nostru nu a fost doar de a face interfața mai atractivă. Ci și mai utilă. Astfel, am descoperit moduri de a introduce caracteristici puternice și intuitive, care sunt accesibile permanent. Astfel încât să poți accesa informații importante fără să fii distras de la ceea ce faci.


Centru de notificări. Cuprinzi și mai mult dintr-o privire.

Noua vizualizare Astăzi din Centrul de notificări îți oferă acces rapid la informațiile pe care trebuie să le știi, pe loc. Fă clic pe pictograma Centru de notificări sau glisează cu două degete din marginea trackpadului tău, chiar și când ești în modul de afișare pe tot ecranul. Vei vedea un rezumat al evenimentelor, mementourilor și aniversărilor care urmează în ziua respectivă. Iar widgeturi convenabile îți arată calendarul de azi, o prognoză meteo, cele mai recente prețuri ale acțiunilor la bursă, ora în multiple fusuri orare, mementouri zilnice și un calculator. Poți chiar să personalizezi ce vezi adăugând widgeturi de la alți dezvoltatori din Mac App Store. Vezi toate widgeturile

Spotlight. Aduce acum și mai multe la lumină.

Cel mai rapid mod de căutare pe Mac este îmbunătățit permanent. Găsește informații inteligent, așa că vei găsi exact ceea ce cauți, mai rapid ca niciodată. Aplicația Spotlight a fost reproiectată să apară în față și în centru, atunci când o deschizi. Iar rezultatele se văd în previzualizări complexe și interactive, care îți permit să vezi un document, să trimiți un e‑mail și chiar să efectuezi un apel telefonic printr-un simplu clic.