COMUNICAT DE PRESĂ
15 septembrie 2026
Comedia remarcabilă marca Apple, Widow’s Bay, este cea mai decorată comedie de debut din istoria premiilor Emmy, iar Apple TV devine cea mai premiată platformă în cadrul celei de-a 78-a ediție a premiilor Emmy Primetime
Apple TV stabilește un nou record, fiind gazda celui mai premiat serial din cadrul ediției Emmy de anul acesta, pentru al doilea an consecutiv, și are cele mai bune rezultate Emmy de până acum, cu 29 de premii pentru serialele celebrate Widow’s Bay, Pluribus, Slow Horses, Margo’s Got Money Troubles, Palm Royale și Mr. Scorsese
La mai puțin de șapte ani de la lansare, Apple TV obține titlul de cel mai premiat serviciu de streaming, atingând această performanță mai rapid decât oricare alt serviciu de streaming.
La mai puțin de șapte ani de la lansare, Apple TV obține titlul de cel mai premiat serviciu de streaming, atingând această performanță mai rapid decât oricare alt serviciu de streaming.
CULVER CITY, CALIFORNIA În această seară, în cadrul celei de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy Primetime, Apple TV stabilește recordul devenind cea mai premiată platformă a anului, cu un total de 29 de premii, inclusiv pentru Cel mai bun serial de comedie pentru Widow’s Bay. Serialul fenomen câștigă la toate categoriile majore, ajungând la un total de 14 premii, și se remarcă drept cel mai premiat serial de comedie de debut din istorie. În plus, Widow’s Bay obține cele mai multe premii pentru un serial de comedie într-un singur sezon, fiind totodată cel mai premiat serial la capitolul interpretare din anul 2026.
Pe lângă categoria Cel mai bun serial de comedie, Widow’s Bay câștigă premii pentru Cel mai bun actor într-un serial de comedie, care îi revine lui Matthew Rhys, premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie, care îi revine lui Kate O’Flynn, și premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie, care îi revine lui Stephen Root, alături de premiul pentru Cel mai bun scenariu într-un serial de comedie, care îi revine lui Katie Dippold, și premiul pentru Cea mai bună regie pentru serial de comedie, care îi revine lui Hiro Murai. Fenomenul global Pluribus îi aduce actriței Rhea Seehorn premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de dramă, iar Vince Gilligan primește premiul pentru Cel mai bun scenariu într-un serial de dramă. Totodată, popularul serial de dramă Slow Horses câștigă premiul pentru Cea mai bună regie pentru un serial de dramă, care îi revine lui Saul Metzstein.
Cu aceste victorii, Apple TV devine serviciul de streaming cu cele mai multe premii Emmy, obținând această performanță în doar șapte sezoane ale Premiilor Emmy, mai rapid decât orice alt serviciu de streaming. În plus, rămâne în continuare platforma care găzduiește cele mai premiate seriale din cadrul premiilor Emmy pentru al doilea an la rând, după ce The Studio a câștigat anul trecut premiul pentru Cel mai bun serial de comedie. În plus, Apple TV rămâne în istorie ca primul și singurul serviciu de streaming care a câștigat consecutiv premii pentru Cel mai bun serial de comedie, cu patru victorii în ultimii șase ani pentru Ted Lasso, The Studio și Widow’s Bay.
De asemenea, Widow’s Bay stabilește recordul cu cele mai multe premii Emmy câștigate pentru interpretare față de orice alt serial din acest an, iar regizorul și producătorul executiv Hiro Murai devine primul regizor din Asia care câștigă la categoria de regie pentru o producție de comedie.
„Obținerea unor astfel de reușite este o realizare incredibil de specială pentru toți cei de la Apple, dar ceea ce o face deosebit de semnificativă este ceea ce reprezintă: povestitorii extraordinari cu care avem privilegiul de a lucra”, a declarat Matt Cherniss, șeful departamentului de conținut din cadrul Apple TV. „Nimic nu se compară cu puterea unei povești grozave care să ne captiveze imaginația, să ne surprindă în moduri neașteptate și să ne amintească ce ne conectează. Widow’s Bay, Pluribus și Slow Horses au făcut exact asta. Felicitări tuturor artiștilor premiați și mulțumiri Television Academy.”
Câștigătorul titlului de Cel mai bun serial de comedie, Widow’s Bay, punctează 14 premii, inclusiv premiul pentru Cel mai bun actor într-un serial de comedie pentru starul și producătorul executiv Matthew Rhys, împreună cu premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie pentru Kate O’Flynn și premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie pentru Stephen Root, precum și premiul pentru Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie pentru Katie Dippold și premiul pentru Cea mai bună regie pentru un serial de comedie pentru Hiro Murai, care devine primul regizor din Asia care câștigă la această categorie. În plus, anul acesta Widow’s Bay este lider și ca număr de victorii obținute pentru interpretare dintre toate serialele din acest an. Aceste victorii vin în completarea premiilor anunțate anterior pentru Cea mai bună actriță invitată într-un serial de comedie, pentru Betty Gilpin; Cea mai bună scenografie pentru un program de ficțiune contemporană (30 de minute); Cel mai bun casting pentru un serial de comedie; Cea mai bună imagine pentru un serial (30 de minute); Cea mai bună compoziție muzicală pentru un serial (coloană sonoră dramatică originală); Cea mai bună supervizare muzicală; Cel mai bun montaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (30 de minute); și Cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (30 de minute) și animație.
Succesul global al serialului Pluribus obține șase premii, inclusiv pentru Cel mai bun scenariu pentru un serial de dramă pentru creatorul Vince Gilligan și Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de dramă pentru starul Rhea Seehorn. Acestea vin în completarea premiilor anunțate anterior pentru Cea mai bună scenografie pentru un program de ficțiune contemporană (o oră sau mai mult); Cel mai bun montaj pentru un serial de dramă; Cea mai bună muzică originală pentru genericul de deschidere; și Cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (o oră). Popularul thriller de spionaj Slow Horses câștigă un premiu pentru Cea mai bună regie într-un serial de dramă, care îi revine lui Saul Metzstein.
Comedia apreciată de public Margo’s Got Money Trouble își face debutul la Emmy cu trei premii anunțate anterior, inclusiv pentru Cele mai bune costume contemporane pentru un serial, Cea mai bună coafură contemporană și Cel mai bun machiaj contemporan (fără proteze). Comedia îndrăgită Palm Royale câștigă trei premii Emmy, inclusiv pentru Cea mai bună coregrafie pentru un program cu scenariu, Cele mai bune costume de epocă și Cel mai bun machiaj pentru un program de epocă sau fantasy/SF (fără proteze). Apple TV a mai obținut două premii în prima noapte a celei de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy: Cel mai bun serial documentar sau de non-ficțiune pentru Mister Scorsese și Cea mai bună reclamă pentru „I’m Not Remarkable.”
La începutul anului, Apple a punctat 89 de nominalizări la premiile Emmy Primetime pentru 15 programe, conducând ca platforma cu cele mai multe nominalizări la categoriile Cel mai bun serial de dramă și, respectiv, Cel mai bun serial de comedie, obținând nominalizări pentru cele mai importante programe de comedie: Widow’s Bay, Shrinking și Margo’s Got Money Troubles, alături de serialele de dramă Pluribus, Slow Horses și Your Friends & Neighbors. Widow’s Bay a fost unul dintre cele mai nominalizate programe ale anului, cu un total de 19 nominalizări, iar Pluribus a obținut 18 nominalizări în urma succesului său global în primul an de lansare. În același timp, celebrul serial Apple Original Shrinking a obținut 10 nominalizări, Slow Horses a fost recunoscut cu 9 nominalizări, iar Margo’s Got Money Troubles a obținut 8 nominalizări în total. Nominalizările record au venit în completarea succesului răsunător de care Apple TV s-a bucurat la Premiile Emmy de anul trecut, cu The Studio devenind cea mai premiată comedie de debut din istoria Emmy și Severance fiind desemnat cel mai premiat program de dramă.
Câștigătorii au fost anunțați în această seară de către Television Academy în cadrul ceremoniei de luni, 14 septembrie, a Premiilor Emmy Primetime.
Până în prezent, filmele, documentarele și serialele Apple Original au fost recunoscute cu 917 de premii și au obținut 3.827 de nominalizări, inclusiv comediile cu mai multe premii Emmy, care au făcut istorie,The Studio și Ted Lasso, fenomenul cultural global Severance, cea mai urmărită dramă Apple, Pluribus, câștigătorul Premiului Oscar pentru cel mai bun film, CODA și câștigătorul Premiului Oscar F1, lungmetrajul sportiv cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
În total, Apple a câștigat 29 de premii la cea de-a 78-a ediție a Premiilor Emmy Primetime, printre care:
Widow’s Bay (14)
- Cel mai bun serial de comedie
- Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie: Matthew Rhys
- Cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie: Kate O’Flynn
- Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie: Stephen Root
- Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie: Katie Dippold
- Cea mai bună regie pentru un serial de comedie: Hiro Murai
- Cea mai bună actriță invitată într-un serial de comedie: Betty Gilpin
- Cea mai bună scenografie pentru un program de ficțiune (30 de minute)
- Cel mai bun casting pentru un serial de comedie
- Cea mai bună imagine pentru un serial (30 de minute)
- Cea mai bună compoziție muzicală pentru un serial (coloană sonoră dramatică originală)
- Cea mai bună supervizare muzicală
- Cel mai bun montaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (30 de minute) și animație
- Cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (30 de minute) și animație
Pluribus (6)
- Cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de dramă: Rhea Seehorn
- Cel mai bun scenariu pentru un serial de dramă: Vince Gilligan
- Cea mai bună scenografie pentru un program de ficțiune contemporană (o oră sau mai mult)
- Cel mai bun montaj pentru un serial de dramă
- Cea mai bună muzică originală pentru genericul de deschidere
- Cel mai bun mixaj de sunet pentru un serial de comedie sau dramă (o oră)
Margo’s Got Money Troubles (3)
- Cele mai bune costume contemporane pentru un serial
- Cea mai bună coafură contemporană
- Cel mai bun machiaj contemporan (fără proteze)
Slow Horses (1)
- Cea mai bună regie într-un serial de dramă: Saul Metzstein
Palm Royale (3)
- Cea mai bună coregrafie pentru un program cu scenariu
- Cele mai bune costume de epocă
- Cel mai bun machiaj pentru un program de epocă sau fantasy/SF (fără proteze)
Mr. Scorsese (1)
- Cel mai bun serial documentar sau de non-ficțiune
Cea mai bună reclamă (1)
- „I’m Not Remarkable”: Apple
https://tv.apple.com/show/widows-bay/umc.cmc.1zzly0vah46bnvnwf0qkrjhh2Widow’s Bay
Widow’s Bay este un orășel pitoresc situat pe o insulă, la 64 de kilometri de coasta New England. Dar dincolo de aparențe se ascunde ceva întunecat. Primarul Tom Loftis (Matthew Rhys) încearcă în disperare să readucă la viață comunitatea aflată în declin pe care o conduce. Pe insulă nu există Wi-Fi, semnalul de telefonie mobilă este slab, iar el trebuie să facă față localnicilor superstițioși, convinși că insula lor este blestemată. Își dorește să le câștige respectul. Dar nu îl respectă, ci îl consideră slab și laș. Și, într-adevăr, așa este. Cu toate acestea, Loftis este hotărât să construiască un viitor mai bun pentru fiul său adolescent și să transforme insula într-o destinație turistică. În mod miraculos, reușește: turiștii încep, în sfârșit, să sosească. Din păcate, localnicii au avut dreptate. După decenii de liniște, vechile legende, prea absurde ca să fie adevărate, încep să prindă din nou viață. Widow’s Bay îmbină groaza autentică cu o comedie axată pe personaje.

Pluribus
Creat de Vince Gilligan, Pluribus este un serial original care sfidează convențiile genurilor, în care cea mai nefericită persoană de pe Pământ trebuie să salveze lumea de... fericire.
Creat de Vince Gilligan, Pluribus este un serial original care sfidează convențiile genurilor, în care cea mai nefericită persoană de pe Pământ trebuie să salveze lumea de... fericire.
Slow Horses
Această dramă de spionaj cu umor negru urmărește o echipă de agenți ai serviciilor britanice de informații repartizați într-un departament marginal al MI5 din cauza greșelilor care le-au compromis cariera. Conduși de strălucitul, dar irascibilul Jackson Lamb (Sir Gary Oldman, laureat al Premiului Oscar), aceștia navighează prin lumea plină de iluzii și jocuri de culise a spionajului pentru a apăra Anglia de forțe sinistre.

Margo’s Got Money Troubles
Margo’s Got Money Troubles este o dramă de familie îndrăzneață, emoționantă și plină de umor, care urmărește povestea lui Margo (Elle Fanning), o tânără care a abandonat recent facultatea și visează să devină scriitoare. Fiica unei foste chelnerițe Hooters (Michelle Pfeiffer) și a unui fost wrestler profesionist (Nick Offerman), Margo este nevoită să se descurce cu un nou-născut, un teanc tot mai mare de facturi și tot mai puține modalități de a le plăti.

Palm Royale
Palm Royale este povestea autentică a unei proscrise care o urmărește pe Maxine Simmons (Kristen Wiig) în încercarea sa de a pătrunde în înalta societate din Palm Beach. Pe măsură ce Maxine încearcă să treacă de granița aproape imposibil de depășit dintre cei privilegiați și cei lipsiți de privilegii, Palm Royale ridică aceeași întrebare care continuă să apară în viețile oamenilor și astăzi: „Cât ești dispus să te sacrifici pentru a obține ceea ce alții au deja?” Cu o acțiune care se desfășoară în tumultuosul an 1969, Palm Royale este un omagiu adus tuturor proscrișilor care se luptă pentru șansa de a-și găsi cu adevărat locul.

Mr. Scorsese
Mr. Scorsese este un portret cinematografic al unui om văzut prin prisma operei sale, explorând numeroasele fațete ale unui vizionar care a redefinit arta cinematografică, de la extraordinara sa carieră până la povestea sa de viață unică. Beneficiind de acces exclusiv și nerestricționat la arhivele personale ale lui Martin Scorsese, seria documentară este construită în jurul unor ample conversații cu renumitul cineast și include interviuri inedite cu prieteni, membri ai familiei și colaboratori de creație, printre care Robert De Niro, Daniel Day-Lewis, Leonardo DiCaprio, Mick Jagger, Robbie Robertson, Thelma Schoonmaker, Steven Spielberg, Sharon Stone, Jodie Foster, Paul Schrader, Margot Robbie, Cate Blanchett, Jay Cocks și Rodrigo Prieto, precum și cu copiii săi, soția sa, Helen Morris, și prieteni apropiați din copilărie. O creație a unei regizoare apreciate, Rebecca Miller, Mr. Scorsese explorează modul în care experiențele pline de culoare din viața lui Martin Scorsese i-au modelat viziunea artistică, fiecare dintre filmele sale impresionând lumea prin originalitatea sa. Pornind de la filmele realizate în perioada studiilor sale la Universitatea din New York și până în prezent, acest documentar explorează temele care l-au fascinat pe Martin Scorsese și i-au modelat creația, inclusiv locul binelui și al răului în însăși natura umană.

Toate aceste titluri pot fi urmărite acum pe Apple TV.
Apple TV oferă producții premium și captivante, printre care seriale de dramă și de comedie, lungmetraje, documentare inovatoare, precum și programe de divertisment pentru copii și întreaga familie, ce pot fi urmărite pe toate ecranele preferate ale utilizatorilor. De la lansarea din 1 noiembrie 2019, Apple TV a devenit primul serviciu de streaming dedicat exclusiv producțiilor originale lansate la nivel mondial și a lansat în premieră într-un timp record mai multe producții originale de succes, obținând mai multe nominalizări și premii față de orice alt serviciu de streaming aflat la debut.
Partajează articolul
Media
-
Textul acestui articol
-
Conținut media în acest articol
- Pentru mai multe informații, accesează apple.com/tvpr și consultă lista completă a dispozitivelor compatibile.