COMUNICAT DE PRESĂ
13 octombrie 2026
Îți prezentăm Apple
Home Collection, o nouă serie de accesorii pentru locuințe inteligente
În colaborare cu LG Electronics și Schneider Electric, Apple aduce simplitatea, fiabilitatea și confidențialitatea oferite de iPhone și Apple Home unei noi serii de camere inteligente, termostate și o încuietoare pentru ușă
CUPERTINO, CALIFORNIA Apple a anunțat astăzi Apple Home Collection, o nouă serie de accesorii pentru locuința inteligentă – inclusiv camere pentru interior și exterior, termostate, senzori de temperatură, o sonerie video și o încuietoare pentru ușă – proiectate în colaborare cu LG Electronics și Schneider Electric.1 Aceste noi accesorii sunt simplu de configurat cu o singură atingere pe iPhone, iar totul este gestionat prin aplicația Locuință – fără a fi necesare o aplicație sau un cont separat. Fiecare accesoriu este criptat end-to-end în Apple Home, astfel încât doar utilizatorii și persoanele alese de aceștia să poată accesa datele despre locuința lor.
Pe baza a mii de accesorii compatibile cu Apple Home și Matter disponibile astăzi, Apple Home Collection oferă clienților o serie nouă de produse recomandate pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în interiorul și în exteriorul casei lor, pentru a gestiona accesul și a menține temperatura potrivită pe tot parcursul zilei. Produsele vor fi disponibile începând din decembrie, iar anumite accesorii vor fi disponibile de la începutul anului 2027.
„Apple Home Collection facilitează alegerea accesoriilor inteligente pentru locuință cu încredere”, a declarat Matthew Costello, vicepreședintele Apple pentru divizia de inginerie hardware. „Lucrând în strânsă colaborare cu liderii din industrie LG Electronics și Schneider Electric, am conceput fiecare accesoriu pentru a funcționa perfect cu Apple Home, astfel încât să-ți poți controla locuința simplu, fiabil și în deplină confidențialitate.”
Un nou tip de Apple Home
Certificările „Works with Apple Home” și „Matter” permit de ani de zile unei game largi de accesorii de la terți să se conecteze la ecosistemul Apple pentru locuința inteligentă, iar Apple Home Collection duce această experiență și mai departe. Apple a colaborat îndeaproape cu LG Electronics și Schneider Electric pentru a crea o experiență Apple Home integrată în întreaga nouă gamă de produse. Și, la fel ca toate accesoriile din Apple Home, produsele din Apple Home Collection sunt concepute pentru protejarea confidențialității, iar datele din aplicația Locuință sunt criptate end-to-end, astfel încât LG Electronics, Schneider Electric și Apple nu le pot citi.
Noile produse din Apple Home Collection au o estetică minimalistă și sunt realizate din materiale premium, fiecare detaliu fiind atent gândit, de la modul în care sunt montate și reglate până la aspectul și senzația pe care le oferă alături de celelalte produse Apple în întreaga locuință. Fiecare produs poate fi configurat cu o singură atingere pe iPhone, controlat în întregime din aplicația Locuință și cu ajutorul Siri și poate funcționa fie ca accesoriu independent, fie împreună cu celelalte, ca parte a unui sistem conectat.
„LG Electronics dezvoltă de zeci de ani tehnologii și produse concepute în funcție de modul în care trăiesc oamenii”, a declarat Kihyun Jung, vicepreședinte executiv al LG Electronics. „Colaborând îndeaproape cu Apple, am creat împreună pentru clienții noștri o experiență pentru o locuință mai conectată, mai intuitivă și mai simplă.”
„În calitate de lider global în tehnologia energetică, suntem mândri să aducem în Apple Home experiența noastră în soluții inovatoare și avansate pentru controlul climatizării”, a declarat Olivier Blum, CEO al Schneider Electric. „Noul termostat inteligent de la Schneider Home reprezintă o colaborare de succes cu Apple, pentru a oferi clienților o modalitate simplă de a gestiona consumul de energie în locuință, îmbinând fără efort eficiența cu confortul și simplitatea de zi cu zi.”
Monitorizarea locuinței
Seria de patru camere LG oferă utilizatorilor o modalitate privată și inteligentă de a-și monitoriza locuința atunci când folosesc un hub pentru locuință precum X, HomePod, HomePod mini sau Apple TV 4K. Fiecare cameră înregistrează conținut video la rezoluție 2,5K și recunoaște persoane, fețe cunoscute, animale de companie, vehicule și pachete, iar istoricul video este stocat în siguranță în planul iCloud+ compatibil al utilizatorilor, astfel încât nu este necesar un abonament separat pentru cameră.2
Seria include următoarele dispozitive:
- Soneria video de la LG include un sistem dual de camere care surprind imagini separate ale vizitatorilor și ale pachetelor – permițând utilizatorilor să comute fără întreruperi între camera frontală și cea de jos – precum și un proiector integrat și o sonerie care se aude prin HomeView, HomePod și HomePod mini. Camera frontală înregistrează imagini la rezoluție de 2,5K, iar camera de jos înregistrează la rezoluție full HD.
- Camera cu proiector de la LG asigură o monitorizare eficientă a perimetrului, cu două proiectoare adaptive care se activează automat atunci când este detectată mișcare și vedere nocturnă color în condiții de luminozitate scăzută, care păstrează claritatea în condiții de lumină obscură, astfel încât utilizatorii să poată vedea mai bine ce se întâmplă afară.
- Camera pentru exterior de la LG oferă, de asemenea, vedere nocturnă color în condiții de luminozitate scăzută și poate fi orientată cu ușurință în diferite unghiuri, oferind o acoperire flexibilă în exterior și o instalare simplă de către utilizator.
- Camerele LG pentru interior au o abordare distinctă a confidențialității în aplicația Locuință, înclinându-se automat în sus și în jos pentru a ajusta imaginea atunci când utilizatorii verifică ce se întâmplă acasă și înclinându-se din nou în jos pentru a opri monitorizarea imediat ce primul membru al gospodăriei revine. Utilizatorii pot, de asemenea, să încline camera manual sau din aplicația Locuință în orice moment, fie pentru a arunca rapid o privire prin cameră, fie pentru a ajusta imaginea exact în direcția dorită.
Fiecare cameră funcționează cu iCloud+, oferind utilizatorilor acces la istoricul video al evenimentelor din ultimele 10 zile. Pe abonamentele iCloud+ eligibile, Apple Intelligence adaugă descrieri video automate care rezumă ce se întâmplă într-un clip, împreună cu posibilitatea de a căuta filmări folosind un limbaj natural și descriptiv.3 Spațiul de stocare integrat permite camerelor să continue să înregistreze chiar și atunci când conexiunea Wi-Fi este întreruptă, iar îmbunătățirile aduse modului în care sunt captate și stocate înregistrările asigură că momentele detectate nu sunt ratate în timpul unei întreruperi a rețelei. Utilizatorii pot vizualiza oricând imagini în direct și activitatea camerelor direct din aplicația Locuință pe iPhone, iPad, Mac, Apple TV 4K sau HomeView, cu instantanee rapide în direct care oferă o imagine de ansamblu fără a fi necesară deschiderea unei transmisiuni în direct complete.
Accesul în locuință
Încuietoarea inteligentă cu zăvor de la LG aduce un nou nivel de confort în ceea ce privește accesul în locuință. Folosind tehnologia Ultra Wideband, încuietoarea poate detecta cât de aproape se află utilizatorul și când acesta se apropie de ușă. Atunci când un utilizator care are o cheie pentru locuință pe un iPhone sau pe un Apple Watch compatibil se apropie de ușă, aceasta se deblochează automat, fără să fie necesară nicio atingere. Pentru mai multă flexibilitate, utilizatorii pot și să atingă cu un iPhone sau Apple Watch pentru a debloca ușa, să folosească tastatura PIN integrată sau slotul ascuns pentru cheia de rezervă. Încuietoarea poate detecta dacă ușa a fost deschisă, închisă sau dacă s-a încercat forțarea acesteia și îi avertizează pe utilizatori dacă ușa este deschisă chiar dacă a fost încuiată. Accesul pentru invitați poate fi partajat și direct din aplicația Locuință, astfel încât utilizatorii să poată oferi cu ușurință acces persoanei care plimbă câinele, persoanei care are grijă de locuință sau unui membru al familiei aflat în vizită.
Comenzile din aplicația Locuință permit soneriei și încuietori să funcționeze împreună ca un sistem pentru ușa de la intrare, astfel încât utilizatorii să poată vedea cine este la ușă și să o deblocheze dintr-o singură vizualizare sau cerându-i lui Siri să facă acest lucru. Atunci când un vizitator sună la ușă, soneria se aude prin HomeView, HomePod sau HomePod mini, iar pe dispozitivele Apple ale utilizatorului, precum iPhone sau iPad, apare o notificare. Oriunde s-ar afla, utilizatorii pot vedea cine este la ușă, pot vorbi cu vizitatorul și îi pot descuia ușa. Noua încuietoare inteligentă este compatibilă cu Matter și Aliro și funcționează integral la nivel local, astfel încât funcțiile esențiale de acces continuă să funcționeze chiar și fără conexiune la internet.
Climatizarea în locuință
Sunt disponibile două noi Termostate inteligente – unul de la LG Electronics și unul de la Schneider Electric – astfel încât utilizatorii să poată alege produsul care se potrivește cel mai bine ecosistemului energetic al locuinței lor. Folosind inteligența de pe dispozitiv oferită de iPhone, Temperatura adaptivă din aplicația Locuință reglează automat termostatele în funcție de prezența unei persoane acasă, de pregătirea pentru odihnă pe timpul nopții sau de absența de acasă, asigurând mereu temperatura potrivită în locuință, fără programare manuală.
În zona continentală a S.U.A., Recomandările privind energia curată pot transfera încălzirea și răcirea în intervale în care energia este mai curată și mai ieftină pentru utilizatorii cu un plan de utilități compatibil, iar aplicația Locuință afișează în timp informații despre consum, inclusiv despre tarifele din orele de vârf și din afara orelor de vârf. Noile termostate pot citi temperatura și umiditatea în mai multe camere folosind noii senzori independenți de temperatură și umiditate de la LG Electronics și Schneider Electric, sau senzorii deja încorporați în HomeView, HomePod și HomePod mini.
Atât termostatele, cât și senzorii de temperatură și umiditate sunt compatibili cu Matter, pot fi instalați cu ușurință de utilizatori și funcționează cu o gamă largă de sisteme HVAC, iar detectarea cablurilor pe dispozitiv simplifică instalarea.
O singură locuință, totul funcționează împreună
Toate produsele din noua serie de produse oferă aceeași experiență simplă și fără întreruperi de configurare și control. Cu o singură atingere pe iPhone, accesoriul este adăugat în Apple Home, la fel ca în cazul configurării unui HomePod – fără nicio aplicație suplimentară de descărcat și fără fi necesară crearea unui cont separat. Fiecare dispozitiv este compatibil cu Thread, ceea ce ajută la menținerea conectivității chiar și dacă se întrerupe conexiunea Wi-Fi. De asemenea, produsele își actualizează automat datele de autentificare în rețea dacă un client schimbă rețeaua Wi-Fi din locuință, eliminând o problemă frecventă a locuințelor inteligente.
Accesoriile sunt concepute să funcționeze împreună, iar utilizatorii pot controla fiecare produs cu ajutorul lui Siri. O singură scenă „Bună dimineața” poate regla simultan termostatul, poate înclina în jos camera pentru interior în timp ce utilizatorul se pregătește și pornește muzica pe HomePod. Folosind inteligența de pe dispozitiv oferită de iPhone sau Apple Watch, utilizatorii pot configura Apple Home să recunoască momentele importante ale zilei: când ultima persoană pleacă la serviciu, termostatul se reglează pentru locuința goală, ușa se încuie, iar camerele reiau monitorizarea. Înainte ca utilizatorii să ajungă acasă, termostatul începe să regleze temperatura, iar ușa de intrare se descuie automat pe măsură ce aceștia se apropie.
Confidențialitate în locuința ta
Confidențialitatea este fundamentală pentru Apple Home. Înregistrările video ale camerei și datele personale din aplicația Locuință sunt criptate end-to-end și nu pot fi accesate niciodată de LG Electronics, Schneider Electric sau Apple. Înregistrările camerelor sunt procesate în siguranță, local, pe hubul Apple Home al clientului sau în Private Cloud Compute și, pentru utilizatorii cu iCloud+, sunt stocate în formă criptată în iCloud timp de 10 zile. Nimeni, nici măcar Apple, nu poate accesa aceste date.
Instalare profesională disponibilă prin Apple Retail
Pentru clienții care preferă instalarea profesională a accesoriilor pentru locuința inteligentă, Apple Retail oferă acum servicii de instalare de la ADT, contra unui cost suplimentar, disponibile în S.U.A. începând din această toamnă.
Prețuri și disponibilitate
- Apple Home Collection va fi disponibilă începând din decembrie la apple.com/store, în aplicația Apple Store și în magazinele Apple Store, iar anumite accesorii vor fi disponibile de la începutul anului 2027.
- În S.U.A., prețul de pornire pentru Soneria video cu fir de LG este de 249,95 dolari, prețul Camerei cu proiector de LG este de 399,95 dolari, iar prețul Camerei pentru exterior cu alimentare la priză de la LG este de 299,95 dolari, toate trei fiind disponibile în culorile Gri Grafit și Gri Argintiu în S.U.A., Canada și Regatul Unit. Prețul Camerei pentru interior cu alimentare la priză de la LG, disponibilă și în S.U.A., Canada și Regatul Unit, începe la 199,95 dolari (S.U.A.) în culoarea Alb Pur.
- Prețul pentru Încuietoarea inteligentă cu zăvor de la LG începe de la 349,95 dolari (S.U.A.), fiind disponibilă în culorile Gri Grafit și Gri Argintiu în S.U.A. și Canada.
- Prețul Termostatului inteligent LG începe de la 199,95 dolari (S.U.A.), iar prețul Senzorului de temperatură LG începe de la 39,95 dolari (S.U.A.), ambele fiind disponibile pe culoarea Alb Pur în S.U.A. și Canada.
- Prețul Termostatului inteligent pentru locuință de la Schneider începe de la 199,95 dolari (S.U.A.) și este disponibil în culorile Argintiu și Alb în S.U.A. și Canada. Prețul Senzorului de cameră pentru locuință de la Schneider, disponibil și în S.U.A. și Canada, în culoarea Alb, începe de la 39,95 dolari (S.U.A.).
- Accesoriile de instalare pentru termostatele inteligente sunt disponibile separat la apple.com/store și în aplicația Apple Store. Prețul Adaptorului de alimentare LG C‑Wire începe de la 24,95 dolari (S.U.A.), prețul Plăcuței de finisaj pentru locuință de la Schneider începe de la 14,95 dolari (S.U.A.), iar prețul Adaptorului de alimentare Schneider Home C‑Wire are începe de la 24,95 dolari (S.U.A.).
- Apple HomeView nu este disponibil pentru vânzare în Uniunea Europeană, deoarece Siri AI este în prezent indisponibil pe iOS în UE. Apple colaborează în mod constructiv cu UE, în încercarea de a găsi o soluție.
Partajează articolul
Media
-
Textul acestui articol
-
Conținut media în acest articol
- Accesoriile Apple Home Collection necesită un iPhone cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare pentru asocierea prin NFC. Funcțiile suplimentare variază în funcție de accesoriu și necesită un hub pentru locuință compatibil, precum HomeView, HomePod sau Apple TV.
- Caracteristicile pentru istoricul evenimentelor înregistrate de camere din Video securizat HomeKit necesită un abonament iCloud+: planul de 50 GB permite stocarea înregistrărilor unei singure camere, planul de 200 GB permite stocarea înregistrărilor a până la cinci camere, iar planul de 2 TB permite stocarea înregistrărilor unui număr nelimitat de camere. Funcțiile camerei Apple Intelligence necesită, de asemenea, un abonament iCloud+ compatibil. Pentru informații despre funcții și cerințele de sistem, consultă support.apple.com/118308. Unele funcții Apple Intelligence din aplicația Locuință, cum ar fi rezumatele video, sunt disponibile pentru un număr limitat de camere, în funcție de planul iCloud+ al utilizatorului. Numărul de camere compatibile și alte caracteristici ale planului iCloud+ se pot modifica în timp. Află mai multe pe apple.com/apple-intelligence.
- Rezumatele video și căutarea în limbaj natural pentru înregistrările camerei HomeKit Secure Video necesită configurarea folosind un dispozitiv iPhone sau iPad cu funcția Apple Intelligence activată și un abonament iCloud+ eligibil. Este necesar un hub pentru locuință precum Apple HomeView, HomePod (a 2-a generație), HomePod mini sau Apple TV 4K, cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare.