Buletinele informative Apple News și intimitatea

Buletinele informative Apple News sunt concepute pentru a vă proteja informațiile, oferindu‑vă în același timp opțiunea de a primi buletine informative personalizate.

Privacy Icon

  • Puteți opta să primiți buletine informative Apple News, cu cele mai bune articole selectate de editorii noștri, furnizându‑ne adresa dvs. de e‑mail.
  • În unele țări, puteți alege de asemenea să primiți o versiune personalizată a buletinelor informative Apple News, cu articole care corespund intereselor dvs.
  • Istoricul dvs. de lectură din News pentru buletinele informative personalizate este păstrat pe dispozitiv. Deoarece informațiile agregate care sunt trimise la Apple nu reflectă ce articole ați citit, Apple nu cunoaște istoricul dvs de lectură.

Buletinele informative Apple News sunt disponibile în Statele Unite, Canada, Australia și Regatul Unit. În unele țări, sunt disponibile și buletine informative personalizate.

Buletine informative Apple News

Puteți pune la dispoziția Apple adresa dvs. de e‑mail, pentru a vă putea trimite prin e‑mail un buletin informativ cu cele mai bune articole selectate de editorii Apple News și pentru a vă putea comunica alte actualizări importante despre Apple News. Puteți opta pentru sau împotriva recepționării de e‑mailuri de la Apple News din aplicația News. Pe un dispozitiv iOS sau iPadOS, derulați la partea de jos a listei Following și, sub Manage, selectați Notifications & Email. Pe un Mac, selectați File > Manage Notifications & Email. De asemenea, puteți opta pentru sau împotrivă de oriunde vă gestionați configurările ID‑ului Apple. Vă puteți gestiona configurările ID‑ului Apple din Configurări pe un dispozitiv iOS sau iPadOS, din Preferințe sistem pe un Mac și la adresa appleid.apple.com.

Buletine informative Apple News personalizate

În unele țări, puteți alge să primiți o versiune personalizată a buletinului informativ Apple News. Buletinul informativ personalizat include cele mai bune articole selectate de editorii Apple News, precum și articole selectate de editori care corespund intereselor dvs.

Dacă alegeți să primiți buletinul informativ personalizat, inteligența artificială de pe dispozitiv va analiza lecturile dvs. pentru a vă grupa cu mii de alți utilizatori cu interese similare, iar informațiile despre interesele respective vor fi trimise la Apple pentru a personaliza buletinul informativ.

Istoricul dvs. de lectură din Apple News este păstrat pe dispozitiv. Deoarece informațiile agregate care sunt trimise la Apple nu reflectă ce articole ați citit, Apple nu cunoaște istoricul dvs de lectură. Dacă vă abonați la Apple News+, veți primi în buletinul informativ trimis prin e‑mail și edițiile noi ale publicațiilor pe care le urmăriți. Lista canalelor Apple News+ pe care le urmăriți va fi trimisă la Apple și va fi asociată cu ID‑ul dvs. Apple.

Dacă nu doriți să primiți buletinul informativ personalizat, puteți opta împotriva primirii acestuia din aplicația News. Pe un dispozitiv iOS sau iPadOS, derulați la partea de jos a listei Following și, sub Manage, selectați Notifications & Email. Pe un Mac, selectați File > Manage Notifications & Email. De asemenea, puteți opta pentru sau împotrivă de oriunde vă gestionați configurările ID‑ului Apple. Vă puteți gestiona configurările ID‑ului Apple din Configurări pe un dispozitiv iOS sau iPadOS, din Preferințe sistem pe un Mac și la adresa appleid.apple.com.

Dacă doriți să primiți buletinul informativ personalizat în țările unde este disponibil, va trebui să optați pentru primirea acestuia din aplicația News. Altfel, dacă optați din Configurări, Preferințe sistem sau de la appleid.apple.com, veți primi buletinul informativ nepersonalizat.

Informațiile colectate de Apple vor fi tratate în permanență în conformitate cu Politica de confidențialitate Apple, care se află la www.apple.com/ro/privacy.

ro_apple-news-newsletter_index[DATE]