TestFlight și intimitatea

Jurnalele de opriri subite, informațiile despre utilizare și feedbackul dvs. pot fi utilizate de furnizorul aplicației pentru a-și îmbunătăți aplicația și produsele conexe. De asemenea, jurnalele de opriri subite și informațiile despre utilizare pot fi utilizate de Apple pentru a îmbunătăți aplicația TestFlight și în scopul prevenirii fraudelor.
 

TestFlight este conceput pentru a vă proteja informațiile și a vă permite să alegeți ce partajați.

Privacy Icon

  • Când testați o aplicație beta, jurnalele de opriri subite și informațiile despre utilizare vor fi colectate automat de Apple și partajate cu furnizorul aplicației. Aceste date pot include numele și adresa dvs. de e‑mail și nu veți putea opta împotriva acestei colectări.
  • Dacă trimiteți feedback despre o aplicație beta, aceste informații vor fi colectate de Apple și partajate cu furnizorul aplicației și ar putea fi asociate cu numele și adresa dvs. de e‑mail.
  • Furnizorul de aplicații poate utiliza jurnalele de opriri subite, informațiile despre utilizare și feedbackul dvs. pentru a-și îmbunătăți aplicația și produsele conexe. Furnizorului de aplicații îi este interzis să partajeze aceste informații cu o terță parte.
  • Apple poate utiliza jurnalele dvs. de opriri subite și informațiile despre utilizare pentru a îmbunătăți aplicația TestFlight și pentru a detecta și preveni fraudele.

Informațiile colectate de Apple și partajate cu furnizorul de aplicații când utilizați TestFlight includ câmpurile de date de mai jos. Dacă acceptați o invitație de a testa o aplicație beta doar prin intermediul unui link public, numele și adresa dvs. de e‑mail nu sunt vizibile pentru furnizorul de aplicații.

  • Adresă de e‑mail: adresa de e‑mail folosită pentru a vă invita să testați aplicația, care poate să coincidă sau nu cu ID‑ul Apple asociat cu dispozitivul dvs. Dacă ați primit invitația prin intermediul unui link public, această informație nu este afișată dezvoltatorului.
  • Nume: prenumele și numele dvs., așa cum au fost introduse de dezvoltator atunci când v‑a invitat să testați aplicația utilizând adresa dvs. de e‑mail. Dacă ați primit invitația prin intermediul unui link public, aceste informații nu sunt afișate.
  • Tip de invitație: dacă ați primit invitația prin e‑mail sau printr‑un link public.
  • Stare: starea invitației, care poate fi Trimisă, Acceptată sau Instalată. Aceasta se schimbă în funcție de starea dvs. și se actualizează atunci când acceptați sau instalați un build beta.
  • Instalări: de câte ori ați instalat buildul unei aplicații beta.
  • Sesiuni: de câte ori ați utilizat buildul unei aplicații beta.
  • Opriri subite: de câte ori s‑a oprit subit buildul unei aplicații beta.

Pe iOS, visionOS și macOS, când trimiteți feedback din aplicația TestFlight sau trimiteți înregistrări ale opririlor subite ori capturi de ecran din aplicația beta, informațiile colectate de Apple și de furnizorul de aplicații includ câmpurile de date de mai jos. Dacă dispozitivul dvs. rulează iOS 12.4 sau o versiune anterioară, aceste informații sunt colectate doar de furnizorul de aplicații. Dacă dispozitivul dvs. rulează iOS 13 sau o versiune ulterioară, visionOS 1 sau o versiune ulterioară ori macOS 12 sau o versiune ulterioară, aceste informații sunt colectate de Apple și partajate cu furnizorul de aplicații. Dacă utilizați o versiune TestFlight mai veche și trimiteți feedbackul prin e‑mail direct furnizorului de aplicații, aceste informații nu vor fi colectate de Apple.

  • Nume aplicație: numele aplicației pe care o testați.
  • Versiune aplicație: cea mai recentă versiune și build la care aveți acces. Acesta este numărul care se afișează sub numele aplicației în lista de aplicații din TestFlight.
  • Versiune aplicație instalată: versiunea și buildul pe care le‑ați instalat pe dispozitivul dvs.
  • Dispozitiv: modelul dispozitivului dvs. și un identificator de dispozitiv.
  • Versiune iOS, visionOS sau macOS: versiunea de iOS, visionOS sau macOS care rulează pe dispozitivul dvs.
  • Limbă: limba dispozitivului.
  • Operator: operatorul serviciului wireless utilizat de dvs.
  • Fus orar: fusul orar la care este configurat dispozitivul dvs.
  • Arhitectură: tipul unității centrale de procesare (CPU) a dispozitivului dvs.
  • Tip de conexiune: dacă la momentul în care a fost trimis feedbackul dispuneați sau nu de o conexiune activă la o rețea Wi‑Fi sau celulară.
  • Apple Watch asociat: dacă există o aplicație Apple Watch, modelul de Apple Watch și versiunea de watchOS sunt partajate cu dezvoltatorul.

Dacă dispozitivul rulează iOS 13 sau o versiune ulterioară, visionOS 1 sau o versiune ulterioară ori macOS 12 sau o versiune ulterioară, următoarele câmpuri de date suplimentare vor fi colectate de Apple și partajate cu furnizorul de aplicații.

  • Captură de ecran: capturile de ecran pe care le partajați atunci când furnizați feedback.
  • Comentarii: comentariile pe care le partajați atunci când furnizați feedback.
  • Durată de activitate a aplicației: durata de timp în care aplicația a fost deschisă și a rulat la momentul trimiterii feedbackului.
  • Spațiu liber pe disc: volumul de spațiu pe disc care era disponibil la momentul trimiterii feedbackului.
  • Baterie: nivelul bateriei la momentul trimiterii feedbackului.
  • Rezoluție ecran: rezoluția de ecran a dispozitivului dvs.
  • Jurnalul de opriri subite: jurnalele simbolizate de opriri subite. Acestea includ informații despre durata de rulare a aplicației înainte de oprirea subită.

Apple păstrează feedbackul privind aplicația beta timp de un an și poate păstra jurnalul de opriri subite și datele de utilizare până la corectarea problemelor. Apple utilizează informațiile pentru a îmbunătăți aplicația TestFlight și pentru a detecta și preveni fraudele. Apple păstrează informații despre aplicațiile beta pe care le instalați, inclusiv numele aplicației, platforma și versiunea OS, precum și alte detalii despre instalare timp de doi ani, pentru a susține analiza, contabilitatea, raportarea și detectarea fraudelor la Apple. Consultați politica de confidențialitate a furnizorului de aplicații pentru informații privind modul în care acesta vă va utiliza și procesa datele, precum și durata de păstrare a datelor dvs.

Temei legal aplicabil pentru procesarea datelor personale

În general, procesăm datele dvs. personale în aplicația TestFlight pentru executarea contractului dvs. cu Apple, așa cum este necesar pentru furnizarea serviciului și în scopul respectării obligațiilor legale. În cazul în care consimțământul este temeiul legal corespunzător, îl solicităm conform legilor locale în vigoare.

În cazul în care legislația locală în vigoare prevede acest lucru, procesăm date personale așa cum este necesar în scopul intereselor legitime ale noastre sau ale terților, pentru:

  • Îmbunătățirea și optimizarea aplicației TestFlight pentru dvs. și alți utilizatori
  • Prevenirea fraudelor și altor activități răuvoitoare
  • Susținerea analizei, contului și raportării la Apple

Datele utilizate includ:

  • Numele și adresa dvs. de e‑mail și informații despre invitația care v‑a fost adresată pentru a participa la testare
  • Informații despre aplicația pe care o testați
  • Detalii despre dispozitiv și sistemul de operare
  • Jurnalele de opriri subite și informații despre utilizare

Pentru a vizualiza și gestiona datele dvs. de la Apple, inclusiv datele care sunt trimise la Apple prin intermediul TestFlight, vizitați pagina dvs. “Date și confidențialitate” de la adresa privacy.apple.com. Pentru informații suplimentare privind modul în care furnizorul de aplicații procesează datele dvs., consultați politica acestuia privind confidențialitatea. Pentru solicitările de accesare sau ștergere a datelor dvs. TestFlight, contactați direct furnizorul de aplicații.

Data publicării: 8 februarie 2024